PetsHome.ro
Lumea Animalelor
THAYERIA BOEHLKEI
Este un peste de apa dulce, care isi are originile in unele sectiuni dens populate, de vegetatie, si cu apa incet curgatoare, ale raului Rio Araguaia, din Brazilia, si a cursului amazonian de pe cuprinsul Perului. Mai este denumit si Pestele Pinguin al lui Boehlk sau Peste Fals Pinguin.
Aceasta specie de pesti are un corp alungit, putin turtit pe laterale cu un colorit, de baza, maroniu spre auriu. Partea ventrala a corpului este colorata in alb. Pe partile laterale, are o dunga neagra, lata, care porneste de la bronhii si se opreste la capatul exterior al lobului de jos al cozii. Celelalte inotatoare sunt transparente. Coada are doi lobi, bine definiti. Are un cap mare, care se termina cu o gura pe masura. Ochii sai sunt mari, de culoare neagra, cu o zona inelara invecinata de culoare argintie.
Pentru o bune intretinere a acestor pesti, aveti nevoie de un acvariu cu un volum minim de aproximativ 60 de litri, cu o apa a carei duritate sa fie de 4 pana la 20°GH (de preferat 8), cu o temperatura ale carei valori sa fie cuprinse intre 22 si 28°C si cu un pH cu variatii in intervalul 5.8 - 7.5 (de preferat 6.5). Acvariul trebuie sa fie dens populat de vegetatie subacvatica. Folositi plante plutitoare pentru a reduce intensitatea luminii in bazin. Lasati zona centrala dedicata inotului. Zonele de refugiu, trebuie sa fie alcatuite din roci sau chiar ghivece de flori rasturnate pe laterale. Solul nu are importanta de vreme ce, acest peste, prefera apele de mijloc si de suprafata.
La maturitate, un astfel de peste, atinge o lungime maxima de aproximativ 8 cm. Este o specie de pesti pasnica, care se descurca foarte bine intr-o comunitate de pesti linistita si bine inchegata. Se recomanda mentinerea lor in grupuri de minim 6 exemplare, intr-un acvariu. Dintre companionii potriviti pentru ei, enumeram pesti din familiile: Tetra, Peste-topor, Corydora, Apistogramma, Disc, Loricaride si gourami. Este nevoie sa se faca schimbari partiale si periodice ale apei din acvariu. Sunt o specie de pesti sensibila la compusii toxici, in special la nitrati.
Din meniul acestor pesti, descoperim hrana vie, constand in insecte, larve ale acestora, creveti tocati marunt, viermi tubifex, dar si hrana preparata, sub forma de fulgi. Femelele din aceasta specie sunt ceva mai plinute decat masculii. Este un peste robust si rezistent la boli. Adesea, acest peste, este vandut ca fiind Peste Pinguin, denumire care apartine speciei Thayeria obliqua, peste care inoata intr-o pozitie oblica cu, capul indreptat spre suprafata apei.
Reproducerea in captivitate a acestei specii de pesti, se realizeaza cu mare usurinta. Folositi un acvariu separat, special dedicat pentru reproducere, care sa aiba plante subacvatice, asemanatoare unor tufisuri. Imperecherea si depunerea icrelor are loc pe perioada noptii. Femela depune pana la 1000 de oua. Puietul va ecloza in aproximativ 20 - 24 de ore, de la depunerea oualelor. Este important sa nu uitati sa indepartati ambii parinti din acvariu, odata ce au fost depuse oualele, pentru ca le vor manca. Puietul poate fi hranit cu produse vii tocate marunt.